„Gata cu femeia bună” este romanul femeii care a iubit prea mult, a iertat prea des și, într-o zi, a înțeles că bunătatea fără limite devine abandon de sine.
Clara nu este o femeie care pleacă pentru că nu mai simte nimic. Pleacă pentru că, în timp, a ajuns să se verifice mereu, să-și aleagă cuvintele, să-și ascundă durerea și să numească „normal” ceea ce o făcea să dispară puțin câte puțin.
Din afară, viața ei poate părea așezată. În interior, însă, Clara trăiește singurătatea în doi, frica de a cere prea mult, vinovăția de a nu mai putea duce și oboseala unei femei care a fost bună cu toți, dar prea puțin cu ea.
Această carte nu este despre o femeie care devine rece. Nu este despre răzbunare, ură sau nepăsare. Este despre momentul în care o femeie începe să vadă cât de mult s-a micșorat ca să fie iubită și cât de mult a confundat iubirea cu răbdarea dusă până la epuizare.
Este o poveste despre tăceri, despre relații în care nu pleci dintr-odată, ci te pierzi încet, despre „nu-i nimic” spus atunci când în sufletul tău este foarte mult și despre clipa în care adevărul nu mai poate fi ascuns.
„Gata cu femeia bună” este romanul unei treziri.
Pentru femeia care a fost învățată să înțeleagă, să ierte, să aștepte, să repare, să nu deranjeze, să nu ceară prea mult.
Pentru femeia care a iubit cu toată loialitatea ei, dar a început să simtă că iubirea nu ar trebui să o coste propria liniște.
Pentru femeia care nu vrea să devină rea, ci doar să nu se mai părăsească pe ea.
Cartea a fost scrisă având în minte toate femeile cu care am vorbit în ultimii ani și care au avut curajul să se deschidă în fața mea, povestindu-mi despre ele. Clara nu este una dintre ele. Dar poartă, în felul ei, multe dintre tăcerile lor.
„Gata cu femeia bună” nu este despre femeia care nu mai iubește. Este despre femeia care înțelege că iubirea nu trebuie să-i ceară să se abandoneze.
