Îți las aici ocazia de a-mi lăsa recenzia ta, câteva gânduri sau orice ai vrea sa îmi transmiți. Mulțumesc, încă o data, pentru că ai parcurs alături de mine această călătorie!

Testimoniale (321)

  1. Bună! Sunt Alexandra, dar de la începutul lecturi am devenit Eva, in mai puțin de 3 săptămâni am citit ambele volume, e primul volum pe care îl simt pe pielea mea aproape în întregime, ași citi cartea asta de o mie de ori, am învățat din acesta lectura că e important sa te ridici mereu...te pwp și te îmbrățișez cu drag 🫶🩷
  2. Buna am avut fel si fel de sentimente m-am regasit cumva in carti,nu ma asteptam la final e un final emotionant.
  3. Buna am avut fel si fel de sentimente m-am regasit cumva in carti,nu ma asteptam la final e un final emotionant.
  4. Acum am terminat de citit jurnalul unei Eve volumul 2, am comandat cărțile acum 2 zile. Nu știu ce sa spun sau ce sa nu spun. În primul rand personajul Eva îmi este puțin asociat cu mine...din trecut, poate și puțin fin prezent. Dar mai mult ma asociez cu Marco chiar dacă sunt de sexul opus . La sfârșitul volumului 2 am plâns, încă plâng...nu știu dacă este din cauza ca sunt însărcinată și asimilez emoțiile mai Intesa sau din cauza ca a fost foarte emoționant sfârșitul, dar am plâns, și încă îmi lăcrimează ochii. Nu știu exact sa formulez corect ceea ce simt acum dar vreau sa spun ca am citit doar 2 carti și deja mi se par superbe. Am stat pana la ora aceasta sa termin și volumul 2. Este prima carte care ma captivat asa mult. Mulțumesc eu pentru ca am avut ocazia sa citesc aceste povesti de viata.
  5. Am citit "cum sa te lasi iubita volumul 1"! M-a fascinat!Finalul m.a facut sa plâng! Cum se numește volumul 2?
  6. Am citit carte cu toate emoțiile posibile nu mă așteptam la un astfel de final a fost o carte superbă ce m a lăsat cu lacrimi in ochi și multe gânduri asupra cărora să reflect
  7. Hey ! Eram reținută sa citesc acesta carte , eu citesc OSHO ma regăsesc foarte mult acolo ( am avut o viața foarte grea si ghinionista , cred ca si eu as putea sa îmi scriu o carte din viața mea trista 😔 dar nu sunt așa talentata ca si tine , am furat cartea de la fetița mea ( 20 ani ) cele 2 volume 🤪 am citit cu intensitate maxima chiar in acest moment sunt intr-o relație ce am regăsit acolo trăirile mele , îți mulțumesc ca mai făcut sa înțeleg ceva din acesta carte , am rămas trista pentru ca ( Marco a ales acel final tragic ) ești o femeie frumoasa si am simțit in acesta carte pasiunea ta sincera si acele trăirii intense , azi 09.05 . 2023 mi-ai deschis o fereastra sa ma gândesc si la fericirea mea si sa am curajul sa nu mai rămân in relația toxica in care sunt in prezent cu acest bărbat , Ps ; in relația mea am mințit iubitul ( ma ce-am ocazional cu fostul soț sa ne sprijinim moral pt ca am crescut 13,ani 2 copii ) acum iam mărturisit adevarul si ma părăsit înainte se castorie , nu mai are încredere si este pierdut între mine si fosta lui iubire . Azi , vb zilnic cu orele încerc sa ii dovedesc iubirea mea necondiționată , totul este in zadar , îmi aduce reproșuri , acuze si amintiri jignitoare , ma alungat si din casa într-o țara straina . Nu am trait niciodată o iubire așa intensa ca acesta , am fost o luptătoare cu boala ,2 copii , si o căsnicie nefericita . Știu ; vina îmi aparține Azi este momentul sa învăț sa spun ,,NU “ si voi avea grija de sufletul meu , dar Pe noi dragostea ne va despartii ( îl iubesc enorm Servet ) Draga scriitoare ; pt mine mai emoționat pana la lacrimi Îți mulțumesc ca exiști ❤️ Madalina Stanescu 🤗
    1. La final am plâns;ma așteptam la un final frumos pentru cei doi, o reunire o iubire ce va fi traita din nou de cei doi
  8. Nu ma așteptam la acest final, este o carte citită cu sufletul la gură de către mine, m-au încercat sentimente plăcute și neplăcute. Punând în valoare posibilitățile în desfășurare a unei relații!
  9. Acum am terminat cartea cu lacrimi ce îmi atârna în jos pe obraz…nu am o poveste asemănătoare ca a personajului Evă doar că cartea mi-a pătruns tot sufletul și mi la zdruncinat..cât de ușor putem pierde oameni importanți doar din cauza noastră din cauza orgoliului…de cele mai multe ori zicem viața e cruda doar că noi înșine ne-o facem așa lăsam mereu răul,invidia,orgoliul să ne cuprindă și uitam să iubim curat uităm să ne bucurăm de iubirea celor din jur,lumea ar putea fi mai bună dacă toți am realiza că e mai importantă iubirea curată decât ORGOLIUL!!Ești o autoare deosebită…ce a avut multă putere să scrie o așa poveste,îți doresc succes în tot ceea ce vrei să realizezi!!❤️
  10. De la începutul lecturii am simțit ca prin Eva trăiesc sau retrăiesc sentimente nedescoperite sau de mult închise. Subliniez faptul ca atât Eva cât și celelalte personaje ne fac sa înțelegem printr o alta perspectiva viața, moartea, iubirea și despărțirea. Finalul a avut o incarcatura emoțională mare pe care cu greu am putut sa ii fac față. Consider ca acest jurnal al Evei ajuta tânără generație în formare să-și contureze anumite aspecte al vieții lor prin faptul ca aceste volume te fac sa te gândești mai mult la ceea ce vrei sa faci decât la ceea ce faci. Sunt fana atât a ta cât și a lui Bogdan Marcu, de la voi mi am clădit sau recladit viața. Datorita poveștilor am știut mai mult ce vreau de la viitorul apropiat și câtă putere se afla în adâncul nostru. Te felicit și va felicit pentru ceea ce aduceți în vizorul nostru și va mulțumesc ca m ați scos de cele mai multe ori din cotidian sau chiar din închisoarea la care singura m am condamnat. Aștept și posibilele viitoare carti pentru a ma delecta cu povesti de dragoste umana❤️
    1. Draga mea , acum am terminat se citit cărțile. ... nu pot spune doar ca ... după terminarea cărții, Mi am sunat mama și I am mulțumit pentru tot . Am înțeles unele chestii ce greu îmi era sa le înțeleg... m am regăsit în totalitare in aceasta carte . la mine în suflet este bine acum , dar la tine , la tine cum este ? Îți doresc tot binele din lume, îți spun că ești o persoana minunata și continua ceea ce faci . Te îmbrățișez cu drag ❤️❤️❤️
1 18 19 20 21 22 30

Răspunde-i lui Kosvosska Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *