Alegi bărbați care se dovedesc nepotriviți pentru tine.
Te îndrăgostești, investești și descoperi că, din nou, nu poți construi relația pe care ți-o dorești.
În șase luni, îl poți avea și vă puteți bucura de relația pe care ți-o drești atât de mult.
Și nu, nu trebuie să devii o femeie perfectă sau să-ți rezolvi toate problemele înainte să fii iubită așa cum îți dorești.
Programează discuția de 15 minuteTe îndrăgostești, investești și descoperi că, din nou, nu poți construi relația pe care ți-o dorești.
Ai o viață plină, dar în ea apar prea puține oportunități romantice.
Ieși la întâlniri, începi povești promițătoare, dar lucrurile nu evoluează spre relația pe care o cauți.
Vestea bună este că există lucruri pe care le poți învăța și schimba.
Am construit un proces de mentorat de 6 luni prin care ajut femeile să facă alegeri romantice bune, să cunoască bărbați potriviți, să le înțeleagă comportamentele și să construiască relația la care visează.
Pentru femei de 30–45 de ani, fără copii, independente financiar, cu o viață profesională stabilă , care își doresc o relație serioasă, cu perspectivă de familie.
Pentru femei care nu mai vor să lase totul în voia întâmplării și sunt pregătite să facă pași concreți spre relația pe care și-o doresc.
Te invit să programezi o scurtă discuție telefonică de 15 minute cu Ștefania, din echipa mea.
Vom afla mai multe despre situația ta și vom vedea dacă te pot ajuta prin mentoratul meu.
Dacă există potrivire, următorul pas este Evaluarea Vieții Tale Romantice — o conversație individuală de 75 de minute, pe Zoom, 1 la 1 cu mine, în care vom analiza experiențele tale și posibilitatea de a lucra împreună.
Programează discuția de 15 minuteDiscuție preliminară pentru stabilirea potrivirii cu procesul de mentorat.
Sunt autorul și creatorul proiectului Jurnalul unui Adam.
De peste zece ani scriu despre iubire, relații și comportamentul uman. Am pregătire academică în psihologie, fiind absolvent al Academiei Naționale de Informații, și experiență profesională în analiza comportamentală.
În cărțile și textele mele, îmbin această pregătire cu idei din psihologia relațiilor și știința comportamentală, pe care le transform în explicații clare, ușor de înțeles și, mai ales, utile în viața reală.
De peste patru ani, dincolo de scris, mentorez individual femeile care își doresc să întâlnească bărbatul potrivit și să construiască o relație frumoasă, de durată.
Nu mă interesează formulele prin care să faci un
bărbat să te aleagă. Mă interesează să te ajut să
vezi suficient de clar încât să știi tu dacă îl alegi.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, vom presupune că sunteți mulțumit de acesta.
Detalii